“You have loved enough”. De ceva vreme mă învârt în jurul acestui vers. Şi tot am căutat să mă agăţ de alt colţ al melodiei, pe care să-l exploatez la maximum, astfel încât ‘Mnealui să nu considere, în cele din urmă, că în zadar mi-a propus-o spre analiză. Şi mai mult de-atât, eu nu cred că versurile astea îl reprezintă pe Christi. Eu cred că Christi a vrut şi reuşit să mă pună într-un impas. Mare impas. Şi cum spuneam… a reuşit.
You have loved enough. (more…
Fiindcă spune atâtea dintre cele ce eu nu pot. Şi fiindcă mângâie cum ceilalţi nu ştiu s-atingă. Şi fiindcă e noapte, şi plouă cu gânduri.
Nu suntem oameni ieşiţi în lume. Suntem ardeleni din cei ce-şi învârt zilele în jurul cetăţuii casă, scumpi la vorbă, molâi la mers dar încăpători la suflet. Şi mai mult de-atât, ne-nvoim bucuroşi la tovarăşi meseni, dar nici pentru-aceştia nu lepădăm obiceiul, nici gustul, plăcerea. Noi mâncăm simplu. Dintotdeauna am mâncat aşa. Carnea-i carne — porc cât încape, vită aşijderea, pui înecat în sos alb, gros şi picant, peşte mai răruţ, vânat când avem, adică mai deloc. Brânza-i brânză — zămăchişa-n pască ş-alte plămădeli, urda-n clătite, caşul pentru bolnăvicioşi, iar brânza cea veche, puturoasă şi sărată — în toate zilele.
Mâncăm multă ceapă, multe roşii, mulţi ardei, castraveţii ne plac storşi şi-amestecaţi cu iaurt şi mujdei de usturoi. Sosurile-s grele, dar nu-i om ce să nu-şi cureţe farfuria cu-o îmbucătură de pâine, renunţând şi la pomana morţilor ori a hămesiţilor de câini din lanţ, de bune ş-adunătoare de gust ce-or fost. Picante, piperate, iuţi, ori cu iz de usturoi, de-ţi lasă gâtul uscat, cu-o arsură ce-şi află potolirea în paharul de rachiu de fructe, ori ţuică-ntoarsă, ori vin sec, sau dulce, sau alb, sau roşu, orice are niţel mai multă tărie decât însuşi ardeleanul. Mâncăm bine şi suntem oameni zdraveni. (more…
O povestire care m-a dezamăgit sfârşindu-se. Care m-a făcut să uit de toate cele, pentru care am nutrit propriu-mi deznodământ, am anticipat fire epice, am recitit pagini, mi-a revitalizat apetitul de science fiction, m-a lăsat îngundurată, m-a fascinat până la ultima filă. Dintr-un motiv anume, mi-a reamintit oarecum de “Numele trandafirului”, de Umberto Eco. Poate misterul, poate efortul de a desluși adevărul într-un desiș impenetrabil de secrete, în urma cărora doar vagi și bine ermetizate indicii mai leagă detaliu cu detaliu, poate talentul scriitoricesc, condeiul inspirat și permanenta încordare leagă o punte între Lovercraft și Eco, în mintea mea. Poate că asemănarea este similară celei dintre un elefant și-un miriapod, ori dintre un țânțar și-un elicopter, dar nu asta e relevant, pentru că percepția asupra unei cărți rămâne subiectivă, corelată cu bagajul lecturii cumulat în timp și cu prea puține tangențe cu critica celor îndreptățiți să și-o asume. Imaginați-vă o transformare cel puțin la fel de dramatică ca cea din “Portretul lui Dorian Gray”, un fantastic ce urcă dincolo de tenebrele vieții de apoi, tulburând-o în modul cel mai straniu, prin trezirea maleficelor spirite ce și-au premeditat și așteptat revenirea între cele lumești, sub forța incantațiilor odioase și cu scopul de a cuceri lumea. Mă așteptam la un sfârșit cu artificii de proporții cosmogonice, dar n-a fost să fie, iar acesta este singurul meu regret legat de Cazul lui Charles Dexter Ward. Povestea se termină scurt, fără tergiversări, iar acesta nu poate fi un lucru chiar atât de rău. Ocultism, efortul de a cunoaște mai mult decăt putem îndura sau ne e dat, moarte, sacrificiu, crime odioase, torturi medievale, gemete înăbușite din adâncuri tenebroase, mister, aventură, fantastic, dar nu horror. O lectură ce nu solicită timp, nici sforțare, nu obosește, dar acaparează, fascinează și oferă înmiit. Un prim contact literar cu autorul H. P. Lovercraft, de acum reper în materie de SF cărturesc, și care s-a instalat pe-un loc fruntaş în noua mea bibliotecă virtuală.
Cartea o puteți descărca gratuit de aici. Citiți măcar prima povestire. Chiar merită.
Aveţi mai jos lista completă cu ofertele din catalogul lunii mai oferit prin intermediul RAO direct. Acestea sunt preţurile promoţionale de vânzare, însă eu, în calitate de reprezentant, mi le pot comanda la jumătate din preţul afişat mai jos. Aşadar, spre exemplu prima carte din listă, v-o pot oferi nu la 18 lei, ci la 9 lei. Primul venit, primul servit. Sau deveniţi voi înşivă reprezentanţi RAO direct, fiindcă nu vă costă absolut nimic şi puteţi profita de oportunitate doar pentru propria achiziţie de carte, fără a avea de îndeplinit vreun target. Sfatul meu. (more…
Salut, prieteni! Pe scurt: astăzi m-am înscris ca reprezentant RAO direct, mai precis, ca vânzător de carte. Cu toate că prin acest canal de vânzare, RAO vizează contactul direct dintre client şi reprezentant, eu m-am înscris din două motive — pentru a-mi procura cărţile dorite la un preţ mic, dar şi pentru a le comercializa prin intermediul blogului, cu toate că astfel lucrurile se complică pentru mine, cel puţin deocamdată. Ideea e alta. Eu, în calitate de reprezentant îmi pot achiziţiona cărţi la un preţ puţin spus special, cu 50% discount faţă de preţul de catalog, care, la rândul său, e pe la jumătatea celui de pe rafturile librăriilor. Cu condiţia să mă limitez la un exemplar din fiecare titlu. Evident, produsele demo nu se cumulează la calculul discountului de reprezentant, respectiv mie nu-mi iese absolut nici un profit dacă vând cărţile la preţul minim.
Reiau. Vă ofer posibilitatea de a vă cumpăra cărţi noi editate de RAO la un preţ ce sfidează concurenţa. Iar mie nu-mi iese absolut nimic din afacerea asta. Ba mai mult, va trebui să-mi mişc fundul leneş la poştă sau pe te miri unde, ca să vi le trimit. Bine, mai mult ca sigur mă voi şmecheri în timp şi voi face astfel încât să-mi scot şi eu de-o acadea dar deocamdată mă rezum la a vă împărtăşi privilegiul de a citi mult, bun şi ieftin. Aveţi link către preţul de raft şi preţul meu alăturat. Celor din judeţul Hunedoara le voi înmâna personal cărţile, deci nu intervin taxe suplimentare de transport (poate doar o cafea lungă pentru subsemnata 
). Celorlalţi, în schimb, n-am ce le face, aceştia fiind nevoiţi să-şi achite taxa de transport. Mă rog, acestea sunt detalii ce le vom lămuri pe parcurs, dacă e cazul. Din pricina faptului că n-am intrat încă în posesia catalogului electronic, vă ofer aleatoriu câteva titluri menite să vă impresioneze, şocheze şi stimuleze la aspectul „preţ”. Poftim ofertă (daţi click pe link şi comparaţi preţurile):
Prima dragoste, ultima dragoste — Romain Gary – 4,5 lei
Vitelul de aur – Ilya Ilf şi Evgeny Petrov – 9,00 lei
Inima atât de albă – Javier Marias – 9,00 lei
Valul ucigaş – Colin Forbes – 9,00 lei
Ultimul mohican – James Fenimore Cooper – 4,5 lei
Conspiraţia stargate – Lynn Picknett, Clive Prince – 9,00 lei
Opus dei – John L. Jr Allen – 13,5 lei
Poştasul lui Neruda – Antonio Skarmeta – 4,5 lei
… iar lista va continua de îndată ce voi intra în posesia catalogului în format electronic, pentru că la ora asta sunt prea obosită să mai tastez. Aşadar, vreau păreri. Ce spuneţi de preţuri? Eu îmi cumpăr una alta, că-s foarte accesibile. Vreţi şi voi o listă completă? Să mă complic cu voi ori ba? 
1. Te consideri un om superstiţios? Prin superstiţios nu se înţelege doar a crede în 13, marţi etc., ci a crede în general în noroc şi ghinion.
Nu, nu sunt superstiţioasă.
2. În care “ghinioane” crezi?
Nici în prostii gen zbatere de ochi, nici în horoscopul Uraniei. Dar ăsta oricum nu intră la categoria superstiţii. Cu toate că poartă ghinion. Nu că aş crede asta, sau alte prostii superstiţioase. Nu, eu nu.
3. În ce fel de noroc crezi? Ce îţi aduce noroc?
Ăsta-i tot un fel de superstiţie. Iar eu nu cred în prostii din astea. Nici măcar în noroc. Nici măcar atunci când Urania prevede o săptămână bună, vineri seara, sau sâmbăta în reluare. Nu, eu nu. Am zis. (more…
Ar putea fi o fată educată în stil conservator, rigid şi care atunci când a îmbrăţişat libertatea n-a ştiut la ce-i foloseşte ori care-i sunt limitele. Ar putea fi o corabie în derivă pe un ocean agitat şi al cărei echipaj se aruncă de bună voie în valuri, năzuind la mai multă stabilitate sub picioare. Ar putea fi o pasăre crescută-n colivie şi care, eliberată, nu reuşeşte să-şi ia zborul, nu ştie cum. Ar putea fi un copil sărac ce se uită cu poftă la ceilalţi cum mănâncă prăjiturele şi care nu vede nici un rău în a fura o singură bucată. Sau un băiat îndrăgostit nebuneşte de o suberbă fată care profită de pe urma lui, îi cheltuie banii, îl ignoră. Multe ar putea fi. Multe şi triste şi neîmplinite. Dar nu e ce ar putea fi, ci ceea ce este. Adică eu şi tu şi noi şi voi şi ei, toţi la un loc, ceea ce suntem: România. În ciuda statisticilor ce ne indică drept o populaţie îmbătrânită, eu ştiu că România este tânără. În ciuda educaţiei primite, eu ştiu că România va fi cu adevărat liberă. În ciuda valurilor imense, eu ştiu că România va pluti întreagă şi nevătămată spre ape liniştite şi mai limpezi. În ciuda anilor petrecuţi în colivie, eu ştiu că România-şi va deschide aripile şi va zbura spre cer. În ciuda poftei de dulce şi a nevoilor sărmanului copil, eu ştiu că România va judeca de două ori şi nu va fura prăjitura, ci va avea răbdare până acasă, unde, în compensaţie, va mânca o felie de pâine cu dulceaţă. Şi mai ştiu că în ciuda pasiunii pentru frumoasa ispită, România va înceta să curteze şi să se umilească la porţile tuturor vanitoşilor, hoţilor şi prefăcuţilor.
Haideţi să fim altfel. România eşti tu, România sunt eu. În loc de „Vai!” să spunem „Hai!”, să facem ceva, să schimbăm ceva, să îndreptăm ceva. Începutul începe cu noi, cu tine, spală-te pe faţă, deşteaptă-te şi antrenează-te pentru a deveni campionul… României tale!
Acesta este un simplu gând de bine, dar mai ales entuziast, pentru România mea. Un gând iscat şi de metamorfoza Vai România în “Hai România”, un blog pe care-l citesc de multă vreme, şi despre care-am intuit eu c-ar fi administrat de un patriot veritabil… Cu multe de spus. Hai, România!!! 
“Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm.” Victor Hugo
Părerea mea că din alăturarea cuvintelor „salvaţi” şi „copiii” ar trebui să rezulte un nonsens. „Salvaţi copiii” n-ar trebui să existe, într-o lume normală, cel puţin în accepţiunea-mi personală de normalitate. Ba chiar titulatura în sine e prea crudă, e dureroasă, stridentă. Salvaţi copiii! Copiii n-ar trebui salvaţi. Copiii n-ar trebui să ajungă într-o anume situaţie care să implice salvare. Nu, copiii nu. Din punctul meu de vedere, copiii ar trebui să ne salveze pe noi, adulţii. Pentru că, pe bună dreptate, noi suntem cei neastâmpăraţi, cei care fac boacăne cu consecinţe de proporţii, cei inconştienţi, prostuţi, răi — cu sau fără intenţie, hoţi, agresori, criminali şi aşa mai departe. Din păcate, însă, trăim într-o lume în care până şi copiii trebuiesc salvaţi. (more…
Salut! Da, scriu de pe ipadul meu si singurul inconvenient de pana acum e ca nu am reușit sa instalez diacriticele. Deși pe unele le introduce automat din câte constat. So happy… E super, e marfa, e beton. Sunt tare )! Am instalat tot felul de aplicații utile, am umblat in setari, mi-am pus chiar si revista presei pe desktop, am mess, am feisbuc, am de toate. Toate albumele Pasarea Colibri, Phoenix, Queen, Nirvana si mai câte! Ai mei sunt la fel de incantati. M-au tot întrebat dacă-i din ăla pe care te plimbi cu degetele in toate directiile si după ce le-am confirmat ca da, din ăla e, s-au laudat cu el pe ulita, ca si cum ar fi fost achiziția lor. Alexandra a pozat in fata ipadului din toate pozitiile si unghiurile posibile, iar tata mi-a improvizat un cablu de alimentare dintr-un cablu de radio căruia i-a atasat un cap de priza clasic (cel primit nu era european, iar in casa n-avem priza exotica). L-am butonat in grădina, l-am butonat si-n baie, pe banca, in curte, si-n pat. Acum butonez pe el de la lucru. So happy… Router n-am acasă, dar e chestie de timp pana ce-mi voi achizitiona unul. M-am obișnuit chiar si cu tastatura si abia astept sa rezolv si problema diacriticelor, aplicatie ce costa 0.79 euro, dar pe care n-o pot downloada fiindcă astia de la Apple n-au introdus si optiunea de plata printr-un card Maestro, ori prin telefon. Da… So happy! Încă nu mi-am astamparat curizitatea, încă nu mă pot dezlipi de el, încă sunt high… Si implicit, off topic. Dacă mai știți ceva smecherii ce se fac cu minunea asta, dați-mi de știre. Eu sunt aici, pe iPad2. )
La pupitru, Cudi high tech. Si zau ca e misto!
